Problemele tuturor sunt problemele noastre!...

Oferta: opinii, date utile si nu numai... Cerere: atentie si timp...
Daca aveti pareri diferite este foarte bine! Inseamna ca pot fi mai multe. Dar nu neaparat si mai bune...

joi, 15 mai 2008

Cum se castiga banii ?!...


Cum se castiga banii? De la cei care au succes n-o sa afle nimeni. Si chiar daca ar spune cum fac, ori ar fi incomplet, ori ar fi minciuna. Nici daca ar spune adevarul nu ar folosi prea mult. Conditiile fiecaruia difera si nu putem repeta un parcurs sablon. Chiar daca am avea aceleasi conditii mai raman multe diferente, in pregatirea si experienta fiecaruia si privind modul de reactie la diverse probleme.

Daca deja exista firme puternice care se ocupa de un domeniu comercial si sunt in competitie directa, atunci e cam tarziu sa incepi si sa speri ca vei avea succes daca nu ai nimic nou sau mai bun. Mai ales daca ai doar acea afacere. Afacerile nu prospera fulminant pornind de la zero. Afacerile de succes au la inceput o perioada de tatonare a pietei, perioada in care sunt sustinute de alte afaceri ale patronului, din profitul carora isi permite sa faca experimente. Si de multe ori ne miram ca ei au succes si spunem ca "ban la ban trage". E 100% adevarata zicala: "banii se fac cu bani, iar cu altceva faci copii...":))

Cand aud magnati povestind, din false amintiri, cum au inceput ei sa construiasca afacerea lor fara niciun ban si fara ajutor, imi vine sa-i bag undeva... Nimeni nu poate fi atat de absurd si sa creada astfel de povesti. Oricine poate sa judece si sa probeze practic faptul ca ai nevoie de un capital. In mod evident ai nevoie de un capital. Capitalul poate fi de mai multe feluri (financiar, intelectual, relational, de imagine etc.). Dar toti uita ca transformarea oricarui fel de capital in valoare comerciala, necesita o conjunctura relationala, sau o pozitie sociala, care ramane mereu in spate si aici se afla tot secretul succesului. Banii se transforma cel mai usor in toate tipurile de capital. Celelalte mai greu si necesita mult timp.

Nu-mi spuneti ca ati inceput ceva intr-un garaj si ati avut succes. In mod sigur ati avut altceva care va deschis piata. Nu este suficient sa ai idei sau un produs bun. Nu este suficient sa muncesti mult. Din cele mai vechi timpuri piata a fost condusa de persoanele care erau deja puternici pe piata, sau de cei cu influenta la demnitari. Nu este suficient sa ai un plan de afaceri bun si sa se si concretizeze.

Cum ai scos capul si se afla ca ai succes, ti se ofera doua variante: "esti cu noi, sau dispari de pe piata!". Daca nu vrei sa intri in gasca de trafic de influenta si sa cotizezi, decat sa pierzi tot, mai bine renunti si accepti sa le vinzi lor firma. Te multumesti ca ai ramas cu ceva bani si incepi, in pas voios, ca la inceput, alta afacere. Firmele mari cumpara sau distrug (prin influenta lor politica sau scenarii diverse) tot ce misca sub ele.

Este foarte greu sa incepi o afacere cand ai doar idei si dorinta de munca. Ai nevoie de bani sa constitui societatea si sa platesti permanent cel putin spatiul, intretinerea si contabilul. Multe cheltuieli marunte se aduna si de unde le platesti daca nu ai inceput sa ai profit? Ori ai rezerve serioase atat pentru intretinere cat si pentru investitii, ori cineva iti asigura desfacerea rapida a produselor. Ceva trebuie sa ai si mai ales bani. Vrajeala cu creditul de la banca nu tine, pentru ca nicio banca nu-ti da bani fara garantii. Daca ai garantii inseamna ca nu pornesti de la zero.

As spune ca firmele cu dezvoltare rapida in mod sigur s-au infiintat in urma unei comenzi sigure din partea unei relatii binevoitoare si nu inainte. Ori au avut productie la discretie pe care doar sa o vanda si sa-si ia comision, ori a convins pe cineva sa-i dea o comanda sigura si apoi a cumparat linia de productie. In astfel de cazuri putem vorbi de noroc. Norocul poate avea si el mai multe formule de aparitie. Poti sa ti-l construiesti singur, ceea ce este foarte greu, sau poti sa-l prinzi din zbor daca accepti compromisuri mai mici sau mai mari.

Multe inventii foarte rentabile au ramas cu praful pe ele. De ce?!... Pentru a mentine beneficiile, oamenii specializati pe anumite domenii s-au adunat in diverse organizatii oficiale sau neogiciale hotarand sa pastreze profitul in interior. Uneori, chiar daca o marfa este convenabila si de calitate, cei dintr-un anumit grup concurent nu o vor cumpara de la un intrus, ci de la un partener din grupul lor poate mult mai scump. In acest mod ei se protejeaza unul pe celalalt si incearca sa influenteze piata in avantajul lor.

Noi, cei care nu ne permitem sa ne testam ideile de afaceri, mai asteptam... Sau speram ca cineva sa ne ia ca asociati doar pentru ca suntem cinstiti, avem imaginatie si vrem sa muncim.

In afaceri ideile nu se platesc, ci se fura. Munca angajatilor nu este doar munca, ci exploatare. Patronul nu va recunoaste niciodata ca are nevoie de un angajat, ci va spune ca il tolereaza.

Niciodata nu vei aduna bani ca angajat pentru ca totul este calculat sa nu te poti desprinde niciodata. Daca ai norocul sa ajungi pe un post de conducere, fii sigur ca vei avea de achitat diverse cotizatii si pe langa asta vei face compromisuri, si vei risca la comanda.

Daca mai ai putin sange si un mic plan, un minim necesar pentru inceput, ar fi bine totusi sa pornesti o afacere sau o tentativa care s-ar putea transforma in afacere.
Eu consider ca Internetul va fi o piata buna, iar sansele de evidentiere sunt mari.
Candva, cand strictul necesar existentei va fi asigurat, creativitatea va avea cel mai mare pret.


Niciun comentariu: