Problemele tuturor sunt problemele noastre!...

Oferta: opinii, date utile si nu numai... Cerere: atentie si timp...
Daca aveti pareri diferite este foarte bine! Inseamna ca pot fi mai multe. Dar nu neaparat si mai bune...

marți, 23 septembrie 2008

Aforisme cu autor necunoscut… (de mine) …



Sa te simti in pielea ta, nici bine, nici rau: sa te uiti.


In loc sa fii obsedat de viciile de forma, sa te gandesti numai sa dai forma viciilor.


Sa cumperi dreptul de a-ti parasi personajul o data cu hainele.


Daca nu actionezi, ai si actionat deja.


Unul din marile chinuri ale spiritului: renuntarea.


Lacrimile sunt ca banii - cer acoperire in aur.


Ca sa fim normali ne trebuie si un pic de nebunie.


Moravurile usoare te apasa greu.


Toti suntem niste punti, unele mai lungi, altele mai scurte.


Ma doare vrajmasia, dar si mai mult deceptia in prietenie.


Cand nu stiu incotro sa apuc nu-mi ramane decat sa stau in mine.


Plansul este cu atat mai sincer cu cat nu se vede si nu se aude.


Paseste ferm pe drumul tau chiar daca sezi la masa de scris.


Nu poti sa fii prezent pretutindeni, dar pretutindenea poate fi prezenta in tine.


Perfectiunea este irealizabila, dar ce marunti am ramane fara iluzia ei.


De la suspiciune la incredere trebuie sa strabati un camp minat.


La urma urmei, nici pamantul nu se invarte in jurul soarelui fara interes.


Cateodata lumea e si mai frumoasa cand o privesti cu ochii inchisi.


Cand vorbesti, te aud. Cand taci, te-nteleg.


Omul cu doua fete mai are o suta de rezerva.


Imbratisand o idee, ai grija sa n-o sufoci.


Prostia se observa cel mai bine la omul destept.


Nu-mi culege flori, arata-mi-le pe pamant, in starea lor de gratie!